CIDDC - Centrul de Informare şi Documentare privind Drepturile Copilului din Moldova

Membrii Consiliului Național al Elevilor s-au întrunit în prima ședință

31 de elevi din diferite regiuni ale ţării participă în perioada 2-4 iulie curent la primul atelier de lucru al Consiliului Național al Elevilor (CNE), creat recent pe lîngă Ministerul Educației.

Elevii vor activa în calitate de membri ai CNE în anul şcolar 2013-2014. Decizia de desemnare a lor a fost luată de către o comisie de selectare, în urma examinării celor 108 dosare depuse la concurs.

Marți, 2 iulie, la întrevederea cu ministrul Educației, Maia Sandu, membrii CNE şi-au expus părerile şi doelanţele cu privire la procesul educațional, exprimînduși încrederea că aspectele menționate de ei vor fi luate în considerare.

Ministrul, Maia Sandu, a menționat că ”elevii sunt primii pe care trebuie să-i întrebăm ce le place şi ce nu le place la şcoală. Noi îi încurajăm să-şi spună opinia”.

Actualul CNE este constituit pentru un an și va fi pentru Ministerul Educaţiei un partener de discuţie privind respectarea dreptului la educaţie al elevilor. Următoarea ședință a CNE va avea loc în vacanța de toamnă. Consiliul Naţional al Elevilor va avea şi o pagină electronică, unde elevii îşi vor putea spune punctul de vedere.

******************************************************************************

Membrii CNE, elevi din clasele V-XII, se vor convoca trimestrial, în timpul vacanţelor şcolare, pentru a discuta cu angajaţii şi conducerea ministerului problemele care îi preocupă, în special cele ce ţin de accesul şi calitatea educaţiei. De asemenea, ei vor menţine legătura online cu structurile ministerului pentru a oferi feedback atunci cînd vor fi elaborate proiecte de legi, acte normative etc.

După modelul CNE, direcţiilor raionale/municipale de învăţămînt li s-a solicitat, printr-un ordin semnat de ministrul Educaţiei, să creeze Consilii ale Elevilor la nivel de raion sau municipiu, cu participarea reprezentanţilor din toate instituţiile de învăţămînt, care vor fi consultate cu regularitate. Consiliile la nivel local, raional şi naţional vor activa în baza unui Ghid metodologic privind crearea şi funcţionarea acestora, în care sînt specificate rolul, funcţiile, obiectivele şi responsabilităţile consiliilor, colaborarea acestora cu directorul şcolii, profesorii, comitetul de părinţi şi cu ceilalţi elevi care nu vor face parte din consiliu.

Această inițiativă vizează, mai întîi de toate, asigurarea dreptului la participare şi libera exprimare la nivelul instituţiilor de învăţămînt preuniversitar, prin crearea unui cadru general de constituire şi funcţionare a structurilor/organelor de autoconducere şcolară a elevilor.

Sursa: www.edu.md

Contacte

Adresa: Strada Eugen Coca nr. 15, Chișinău,
Republica Moldova, MD-2008

Tel./Fax: (+373 22) 747813, 716598, 744600

Email: Această adresă de email este protejată de spambots. Trebuie să aveți JavaScript activat ca să o puteți vedea.

Ambasadorul 2%

Sustin 2%! Sustin 2%! 

Partener media:

Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente

Top of Page